Quote

Un nou început

blob

Da, recunosc portretul conturat este al meu. Si sunt mandru de asta. Si, totodata, ii sunt recunoscator Celui de Sus ca mi-a prilejuit intalniri cu oameni care m-au ajutat sa DEVIN! Si vorba aia, Dumnezeu imi da. Si, cred ca, usor, usor, invat sa imi pun in traista!
Sau .. poate ca… invat sa imi inmultesc talantii!

“Era luna septembrie cand l-am luat prima data la alergat. Stiam despre el ca e ambitios si ca singurele momente cand alerga era pana la bucatarie sa intoarca friptura.
Ultimii 5 km pe care i-a parcurs au fost chinuiti, dar nu putea sa cedeze, mai ales ca eram si eu acolo langa el. Exact ca atunci cand a invatat sa mearga, s-a ridicat
din fund si a cazut de cateva ori.8 luni mai tarziu , o dimineata de duminica racoroasa ne gasea la linia de start, la primul nostru semimaraton.
Am inceput in tandem si am continuat asa tot traseul. De data asta, ultimii 5 km au fost foarte grei pentru mine, cu crampe si dureri musculare ce imi sagetau
corpul nemilos. Si i-am zis “Nu sta dupa mine, mergi singur mai departe!”Iar raspunsul lui a venit: “Nu, merg cu tine pana la final, asa cum ai facut si tu acum 8 luni”
In procesul fiecaruia de crestere, primii pasi sunt foarte grei. Iar apoi ne reamintim ca am mers de-a busilea doar cand suntem curiosi sa vedem cum am crescut si de unde am plecat.”

PS: valorile sunt … apodictice!!!

Delicatesele bunicoanței

Fac parte din categoria oamenilor norocoși care și-au cunoscut străbunicii. Străbunica-mea maternă, bunicoanța cum îi ziceam eu, era o femeie simplă de la țară cu o înțelepciune excepțională și un simț al umorului mare cât Casa Poporului. Vizitele la ea îmi produceau întotdeauna o bucurie aparte și mai cu seamă atunci când făcea și de mancare. Nu gătea mâncăruri complicate ci din cele simple pentru care, nu de puține ori, fugeam de acasă. Ei bine  zilele trecute în drum spre casă am simțit mirosul inconfundabil al chifteluțelor de dovlecei. Brusc m-au năpădit amitirile din copilărie și m-am dus glonț la maică-mea rugând-o să-mi facă și mie chifteluțe de dovlecel. La rugămintea odorului maică-mea nu a avut puterea să reziste așa că s-a pus pe treabă și-a amestecat:
2 dovlecei rași pe răzătoarea mică și storși de zeamă
4 cepe cât nuca tocate mărunt
4 căpățani de usturoi nou
300g brânză proaspătă de vaci
o linguriță de sare
o linguriță de piper
o jumătate de linguriță de curry
un vârf de cuțit de curcuma (astea sunt șmecheriile ei moderne :))
150g de făină
3 ouă

 

A amestecat bine toate cele de mai sus și a purces la prăjit, rezultatul se poate vedea mai jos.

IMG_20150701_195159IMG_20150701_195155

 

 

 

 

 

♫ mood  Michael Bublé – Haven’t Met You Yet

Despre…nu mai stiu despre ce.

facebook

Am stat și m-am gândit atât de mult la ce am să scriu, mi-au  venit, în timp, atât de multe idei “prețioase” , am ars atât de mult în proiect, încât acum nici nu mai știu ce am de spus. Si totuși articolul se cere scris. Si totuși mă locuiesc gânduri și sentimente care se cer obiectivate, care cer să se materializeze în cuvinte. Dar… sunt multe, sunt confuze… cum să le discern? Cum să le aleg?   Hmmm… poate că mai bine recurg la o stratagemă … mă gândesc la ceea ce a fost motivul inițial.

Mdaaa…citisem ceva despre ceea ce obiectivăm pe facebook. Si mie îmi veniseră idei, ceva în stil socratic, sau mai curând platonician?  Se numea “Despre a fi și despre a exista”, “Despre esența și despre aparență” sau “Despre maștile pe care le purtăm” sau .. . “Despre manipulare”!

Am și eu ca tot omul facebook pe  care postez, evident, ceea ce vreau să arăt despre mine, poze în care dau bine, evenimente la care dă bine să participi … mă rog tot ceea ce ține de o aparență, de o carte de vizită care ma plasează în contextul generației mele. Mă rog chestii pe care toata lumea le postează, gen ce-bine-dau-în-cămașa-cu-dungi, ce-interesant-sunt-la-mitingul-împotriva Gold Corporation sau ce implicat-la-crosul-organizat-pentu-susținerea-nu-știu-cărei-cauze-umanitare….

Pe Facebook nimeni nu e vagabond, nimeni nu e resemnat, nimeni nu e falit, nimeni nu târăște după el zdrențele unui trai trist, că în viața adevarată, nimeni nu are melancolii de două parale, nimeni nu cunoaște începutul unei amărăciuni

Si toți cei care îmi văd cartea de vizita mă admiră, mă invidiază sau … nu știu…își fac o impresie despre mine.

O da, aici voiam să ajung. Până la urmă este vorba despre mine, cel-care-sunt, sau despre mine cel-care mă-arăt-că-sunt?

Mă gândeam că asta este o capcană pe care conștient sau nu ne-o întindem sau o întindem celor cu care ne intersectăm existenta.

Pentru că am senzația că cei mai mulți dintre cei care ne cunosc așa cum noi am vrea să fim, rămân tributari doar acestui nivel. Pentru că am senzația că, voit sau nu, ne înregimentăm într-o mare, ne uniformizăm, ne facem-asemeni-tuturor-celorlați (bine suntem asemeni, dar asta este o altă discuție! Bine, suntem creați cu vocația asemănării, dar asta este iarași o altă temă!).

Ideea este că ne ratăm astfel individualitatea, pierdem exact ceea ce ne definește cu adevărat pe fiecare dintre noi și ne face mai intersanți. Ceea ce ne deosebește de ceilalți ne adaugă plusul de valoare și ne face să fim UNICI. Ratăm astfel șansa de a incita pe cei din jur să ne cunoască-în-esența-noastră. Cu calitațile și defectele noastre. Cu slăbiciuni si eroisme.

In fond, în literatura patristică se spune la un moment dat că DUMNEZEU NU STIE SA NUMERE DECAT PANA LA UNU… Da, tocmai la acest UNU renunțăm în momentul în care ne customizăm prin ceea ce postăm pe blog, pe facebook sau prin orice alt mijloc de social-media.

Si sincer, sunt momente în care dezertăm de la globalizare, de la uniformizare și …vrem să fim luați ca unul. Pentru că, nu-i așa vrem să ne legitimăm ființa, nu numai existența, vrem să lăsăm urma noastră, a fiecăruia, așa cum ne-a proiectat Cel care ne-a proiectat. Pentru că, nu-i așa, numai astfel ne aflăm șansa de a ne afirma individualitatea. Aflându-ne individualitatea ne redăm sanșa de a ne întalni cu noi înșine. Si de a ne propune celorlalți. Dar nu așa cum sunt ei, toți, ci tocmai…așa cum nu sunt ei toți.

Si…. mai-zi-și-tu-cel-care-citești-aceste-gânduri ceva…

♫ mood Vlad Dobrescu – Globul De Cristal

Da’ mai bine hai sa nu

friend-zone

Citeam acum câteva ore o postare a unei bune prietene pe facebook. Chiar dacă versiunea mea a articolului era despre prietenia dintre un bărbat și o femeie, nu cred că este diferită față de articolul scris de Cornelia.

“Dincolo de dezbătuta și paradezbătuta problemă a prieteniei dintre femei și bărbați scoasă din contextul unei relații bântuite deja de ani buni de fire albe, laba-gâștei, dimineți îmbibate în rutină etc, există cuvântul ăla pe care urăsc să îl aud din gura unui bărbat (care îmi trezește mai mult decât un “hai la o bere”) și anume – prietenie.

E sâmbătă seara și stau în vârful patului cu laptopul în brațe; l-aș fi pus pe birou dar este ticsit de două ambalaje Kinder, o sticlă pe jumătate goală (la naiba, trebuia să o văd pe jumătate plină) de bere franțuzească, o loțiune demachiantă, câteva creme, acetonă, 2 agende, pisica mea Lulu tolănită peste niște facturi și multe altele. Arăt ca dracu’ sau cel puțin așa mă simt. Am mai descoperit încă un fir alb, mai am unul pe care îl tai strategic cât mai aproape de rădăcină; urmează să fac 30 de ani, cumva mă deprimă dar totuși îmi place: o să îmi scot prietenii la bere și o să sărbătorim legalitatea fiecărui rid ce va urma să apară, că doar de la o vârstă orice femeie cu toate tiglele pe casă și cu mai puțin noroc în ale moștenirii genetice se laudă cu tot felul de nenorociri de genul.

Continue reading

Gone Girl (2014) review

 

GONE GIRL, from left: Ben Affleck, Rosamund Pike, 2014. ph: Merrick Morton/TM & copyright ©20th

Să deschizi un film vorbind de capul soției tale, imaginea unei mâini în prim-plan care mângâie un păr blond și fin al unei soții frumoase și probabil adorabile,  asociată cu ideea ascuțită și brutală de a-i crăpa capul și a-i smulge creierul afară zguduie orice moment inițial perceput liniștit, ba chiar instalează groaza. La cum il cunoaștem pe David Fincher, the dark lord of cinema, aproape că am putea spune că mai târziu va apărea probabil în mijlocul acțiunii un cap al unei soții, într-o cutie, livrat, drept cadou dar nu, there’s more to come.

Gone Girl e setat într-un orășel fictiv din Missouri aparent fad și gol, cadre neclintite și disperate, oameni ce se mișcă în vid. Nick și Amy sunt doi scriitori de revistă, care își pierd slujbele în New York și printr-o serie de flashback-uri aflăm ca se mută aici de când mama lui Nick e diagnosticată cu cancer, și care moare ulterior. Cu toatea astea și căsnicia celor doi se ofilește treptat pe măsură ce fiecare își mărturisește nemulțumirile. David Fincher le oferă posibilitatea amândurora să își exprime neplăcerile, fiecare narează versiuni alternative a ceea ce însemnau vremuri fericite sau vremuri înnegurate. El ne conduce către diverse evenimente, ea are parte de câteva intervenții-jurnal. El relatează, ea scrie, deși cu o diferență critică : povestea lui Nick nu se desfășoară integral la persoana I.
Continue reading

Să biciclim inteligent

Ideea de a face mersul pe bicicletă mai plăcut, mai uşor şi mai inteligent există de ceva vreme şi pentru asta au fost inventate biciclete electrice, biciclete “inteligente” precum Valour şi Rogue.

COBI este însa altceva, vorbim despre un docking station rezistent la apă, a cărui inimă este smartphone-ul din dotare fiind alimentat de o baterie detaşabilă Li-Ion de 3,6 volţi şi 6000 mAh.

Producatorii acestui device iCradle GmbH, un start-up din Germania, susţin cu tărie ideea conform căreia COBI poate adăuga peste 100 de funcţii fiecărei biciclete. Curioşii pot afla  mai multe detalii în clipul de mai jos sau pe site-ul dedicat 🙂 .

 

 

[COBI] [Kickstarter]
♫ mood Queen – Bicycle Race

NH1 – Stick-ul care muta desktopul pe TV

Ai un port HDMI liber? Binecunoscutele stick-uri Android PC care iţi transformau televizorul în ceva mai mult decât un SmartTV vor avea un competitor produs de Intel.

Pentru doar 150$ vei intra în posesia unui mini-computer echipat cu procesor Intel Atom quad-core de 1.33 GHz, 2 GB memorie RAM şi un hardisk SSD de 32 GB la care se adaugă un port USB, conectivitate Wi-Fi, Bluetooth şi un slot microSD.  Sistemul de operare folosit este Windows 8.1 Cine este curios poate vedea lista completă a specificaţiilor aici.

Conform Wall Street Journal îl puteţi găsi în magazine începând cu Q1 2015 iar cei care nu sunt fani Windows pot cumpăra cu 90$ versiunea pentru Linux.

Deja  proiectez mii de feluri şi locuri în care poate fi utilizat.

♫ mood Hozier – Take Me To Church (Remix)

Status

Rezoluţii 2015

„Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.” zicea Mark Twain.

Eu funcţionez pe bază de liste şi planuri dar vreau ca în 2015 să nu fac asta. Pur şi simplu am renunţat să fac bilanţul pe 2014 şi să mă gândesc la cine voi fi eu în 2015, voi lăsa lucrurile să curgă şi sper ca rezultatul să fie citatul de mai sus

♫ mood RHCP – Tell Me Baby